"Politia este Publicul si Publicul este Politia. Politistii sunt pur si simplu membrii ai publicului, care sunt platiti sa dea atentie tot timpul la indatoririle obligatorii fiecarui cetatean in interesul bunastarii si existentei comunitatii."

Sir Robert Peel


Intalnire Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților

Posted on | April 5, 2016 | Comments Off on Intalnire Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților

12472610_10209065806100813_2937676640356558237_n 12472779_620499384767963_5546202740922710967_n 12931290_620499408101294_6140120561543898250_n 12961660_10209065805860807_5282131757520437315_n

Marți, 05.04.2016, între orele 10:00-16:10, la Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților a avut loc ședința de lucru pentru susținerea și dezbaterea amendamentelor la PLx 82/2016 – Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Delegația sindicatului nostru a susținut cu fermitate, alături de delegația  Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – SCMD, punctul de vedere al amendării legii în sensul abrogării complete a art. 40 din OUG nr.57/2015, principalul argument fiind acela că modificarea, de către guvern a Legii nr. 223/2015 prin OUG nr. 57/2015, încalcă flagrant principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 al (4) din Constituția României, fiind o tentativă grosolană a executivului de a uzurpa puterea legislativă parlamentară, în scopul subminării încrederii cetățenilor în legile organice și în puterea legiuitoare a Parlamentului României.

Sindicalistul pensionar care a susținut plafonarea pensiilor polițiștilor!

Citat: „Noi de la sindicat nu dorim pensii mai mari (…) Am fost la Comisia de Muncă unde se ajunge la o aberație de 131, 8…. Ce s-a votat la Comisia de muncă din Camera Deputaților, n-am reușit să conving”!

Deci în Comisia de Muncă s-a votat pentru polițiști și tu ai fost împotrivă! Wooow!
De fapt pe cine susții? Probabil Guvernul Romaniei!!!!!!!!!!!!!!!!

Sursa: http://www.cdep.ro/pls/steno/htp_jwplayer…
min. 16.00

Din nefericire, nu toate organizațiile sindicale prezente la dezbateri au apărat acest principiul constituțional, o parte dintre acestea (SNPPC, SNAP) situându-se pe poziții de apărători ai OUG nr. 57/2015, unele dintre argumentele prezentate de către acestea dovedind că strategia guvernului de subminare a încrederii cetățenilor în puterea legiuitoare a Parlamentului României deja dă roade (au susținut, de pildă, că au informații  că Guvernul României deja pregătește o ordonanță de prorogare a aplicării Legii nr. 223/2015 până la 01.01.2017, pentru situația în care Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 nu trece de Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților în forma propusă de către Guvern).

Poziția disonantă în susținerea amendamentelor, abandonarea principiilor de drept și argumentația de contabili în slujba Guvernului ale liderilor SNPPC, SNAP a fost atât de evidentă încât președintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților le-a atras atenția acestora că sabotează interesele profesionale ale membrilor de sindicat. Spre exemplificare, este de neînțeles, prin prisma rațiunii activității sindicale, îngrijorarea acestor lideri, exprimată în dezbateri, că prin aplicarea prevederilor Legii nr. 223/2015 nemodificate și completate prin vre-o ordonanță de guvern, unele dintre pensiile militarilor și polițiștilor ar putea ajunge la un cuantum brut mai mare decât salariile nete în plată. Adevărata problemă este, în realitate, că atât în MAI, în MApN și poate și în SRI, încă există personal foarte prost plătit, ceea ce conduce inevitabil la o bază de calcul foarte mică pentru pensiile militare ale acestora.

În opinia noastră, majoritatea covârșitoare a nemulțumirilor exprimate de către liderii sindicatelor sus-amintite, legate de aplicarea întocmai a prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, nu au nici o legătură cu această lege, acestea fiind pur și simplu generate de decalajele salariale între arme, corpuri, eșaloane din cadrul MApN, MAI și SRI (fiind, în ultimă instanță, generate de inexistența unei legi echitabile a salarizării).

Din partea MAI, la dezbateri a participat chestorul de poliție Lucian-Ioan MUNTEAN, director al Casei de Pensii Sectoriale a MAI, care a argumentat că art. 40 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 era necesar deoarece Legea nr. 223/2015 este neclară în ceea ce privește sintagma ,,venituri brute realizate” din cuprinsul art. 28 din lege, care definește baza de calcul a pensiei militare, creând astfel posibilitatea unor polițiști ,,băieți deștepți” să aducă adeverințe de salariu de la 5-6 universități private pentru a ,,umfla artificial” baza de calcul prev. de art 28 din lege. Apreciem că argumentul domniei sale este manipulator, în logica expusă alți ,,băieți deștepți” putând aduce adeverințe de câștiguri la loterie, pentru a putea frauda legea. În altă ordine de idei, orice lege poate fi fraudată, ,,băieți deștepți” au existat și vor exista, însă acest aspect nu are legătură cu legea pensiilor ci cu vigilența și eficacitatea organelor de anchetă penală.

Cu toate interferențele negative ale intervențiilor peste rând ale liderilor grupului sindicatelor pro-guvernamentale, delegațiile UNIPOL și SCMD au reușit să convingă membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaților cu privire la următoarele aspecte esențiale:

  • sporul procentual la cuantumul pensiei militare, prev. de art. 108 din L223/2015, provine din pilonul II al sistemului de pensii și nu poate face obiectul includerii și plafonării în pensiile stabilite în Pilonul I (din care fac parte si pensiile militare de stat). Militarii (ca și polițiștii, până în anul 2002 și după) au contribuit, prin efectul legii, la constituirea Pilonului II, urmând ca, la deschiderea dreptului la pensie, pensia militară să fie SUPLIMENTATĂ cu între 13-22%, pensie privată, în funcție de stagiul și perioada de cotizare (conf. Lg 27/1966, Decretului 232/1986, OUG 31/1998 și ulterior Lg. 19/2000);

  • sporul procentual la cuantumul pensiei militare, prev. de art. 11 din Legea  80/1995privind statutul cadrelor militare și legislația ulterioară (Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri și Legea nr. 574/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiştri militari, subofiţeri şi pentru funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiştri militari şi subofiţeri) ține de beneficiile sistemului naţional de decoraţii al României (Cancelaria Ordinelor), nu provine din vreunul dintre piloanele sistemului de pensii și nu poate face obiectul includerii și plafonării în pensiile militare de stat.

Din cadrul sindicatului nostru la dezbateri au participat Marius Idita –  președinte, Col. (r) Bălan Octavian – consilier – și cms. șef dr. Marius Boncu – consilier, iar din partea Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate – SCMD, Col.(r) dr. Mircea DOGARU – președinte, Gl. Fl. Aer. (r) Bălan Iosif – secretar general (interimar), Col. (r) Pricina Valeriu – vicepreședinte și Col. (r) Caloian Monica – Coordonator Departament Juridic.

 

 

Apreciază, te rog, articolul. Mulțumesc!

Comments

Uniunea FORȚA LEGII Universul Juridic

Viper Shop

Galerie foto

  •  

    dsc01810 dsc01832 dsc01851 dsc01898 dsc01899 dsc01902 dsc01906 dsc01911